Oreste Teodorescu dezvăluie detalii despre respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă și posibilele conexiuni rusești

Oreste Teodorescu, jurnalist de renume, a discutat deschis despre faptul că Diana Șoșoacă a fost scoasă din cursa prezidențială. Acesta a oferit informații detaliate în cadrul emisiunii lui Dan Diaconescu, privind refuzul pe care președinta SOS l-a întâlnit din partea Biroului Electoral Central (BEC).
Reacția lui Oreste la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă
Invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii Dan Diaconescu Direct, Oreste Teodorescu a vorbit despre mai multe subiecte legate de situația politică actuală din România, inclusiv despre respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Potrivit lui, Biroul Electoral Central a eliminat-o din cursa pentru alegerile prezidențiale, invocând decizia Curții Constituționale din octombrie 2024 prin care nu i s-a permis acesteia să participe.
„Eu, totuși, citind destul de mult despre războiul ăsta foarte sofisticat al serviciilor de inteligență, că de-aia se numesc de inteligență, eu nu cred că dacă tu te bați cu cărămida în piept că ești pro-rus, chiar ești pro-rus. Eu cred că băieții ăștia sunt mult mai sofisticați și mai degrabă își disimulează unul la care nici nu te gândești că e candidatul pe care îl vizează, decât unul care zice că este pro-rus, că Diana Șoșoacă mai avea puțin și se îmbrăca în uniformă. A fost la Ambasadă, cântă rusește pe TikTok, dansează, se duce, ne pârăște la Moscova, că nu știu ce. Adică ea n-a ascuns niciodată simpatiile ei filoruse”, a declarat Oreste la Dan Diaconescu.
Teoria lui Oreste despre experimentul rusesc
De asemenea, jurnalistul a susținut că rușii ar fi putut încerca să facă un experiment. Mai exact, acesta a explicat faptul că și-ar fi dorit să aibă candidați favoriți transparenți pentru a observa reacția românilor. „Oare chiar așa de transparenți să fi devenit rușii dintr-o dată sau poate au vrut să testeze, să vadă dacă ăștia sunt și își asumă teza noastră pro-rusă, cum rezonează poporul? Și rușii s-ar putea să fi avut niște vești foarte bune pentru ei, pentru că dacă două milioane de români, în ciuta tuturor argumentelor că ăștia doi sunt pro-ruși, Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, în continuare ei rezonează la mesajul lor și îi susțin, înseamnă că două milioane din câți suntem nu sunt deranjați de mesajul pro-rus. Ceea ce probabil că este și corect, statistic”, a mai spus jurnalistul.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨