Dorian Popa, liniștit în brațele unei studente la medicină. Andreea, noua iubită, departe de lumina reflectoarelor

Se pare că Dorian Popa a reușit să treacă peste o despărțire tumultoasă și să găsească liniștea în brațele unei tinere de 26 de ani, pe nume Andreea. După o relație de peste un deceniu cu Claudia Iosif, Dorian pare să își fi găsit echilibrul alături de noua sa iubită, care preferă să se țină departe de aparițiile publice din showbizul românesc.
Andreea, tânăra care i-a sucit mințile influencerului
Deși sunt împreună de doar câteva luni, legătura dintre ei pare să fie extrem de puternică. În ciuda diferenței de vârstă de 10 ani dintre ei, se pare că cei doi se completează perfect. Andreea este studentă în anul IV la medicină și urmează un stagiu de practică într-o clinică de înfrumusețare din București. Tânăra a fost până acum o prezență discretă pe rețelele de socializare, dar acum toți ochii sunt pe ea.
„Își vor oficializa relația, eventual după ce va termina ea facultatea”
Andreea, în lumina reflectoarelor
Dorian Popa nu s-a ferit să posteze imagini alături de iubita lui pe social media, împărtășind momente plăcute din relația lor. Recent, vloggerul a încărcat pe Instagram o fotografie cu Andreea îmbrăcată într-un halat medical, cu bonetă pe cap și mască de protecție. În dreptul imaginii, Dorian Popa a scris că este mândru de partenera lui.
În cadrul unui interviu recent, Dorian Popa a mărturisit că relația pe care o are cu Andreea este cât se poate de serioasă și stabilă, legătură pe care speră să dureze o veșnicie. „Relația noastră evoluează normal, frumos, cum ar trebui să evolueze orice relație și sperăm să fie până la adânci bătrâneți”, a declarat Dorian Popa, pentru știrile Antena Stars.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨