20 de ani de la răpirea jurnaliștilor în Irak: mărturii cutremurătoare ale lui Ovidiu Ohanesian

Unul dintre cele mai dramatice momente din istoria recentă a României, răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, este adusă din nou în atenție printr-un interviu emoționant cu Ovidiu Ohanesian, unul dintre supraviețuitorii acelui infern.
Prizonieri într-un beci întunecat
Pe 28 martie 2005, Ovidiu Ohanesian, reporter la România Liberă, Marie Jeanne Ion, reporter și Sorin Mișcoci, cameraman, ambii de la Prima TV, erau atrași într-o capcană mortală. Răpiți la Bagdad, cu mitralierele la tâmplă, jurnaliștii au trăit 55 de zile de coșmar, într-un beci întunecat, în lanțuri, într-o teroare de nedescris.
„Am fost 11 persoane în groapă”, își amintește Ohanesian.
Eliberarea – un miracol
După un șir de acuzații grave, trădări la nivel înalt și un război al declarațiilor, eliberarea jurnaliștilor răpiți din Irak a fost un miracol. Într-un interviu exclusiv, Ovidiu Ohanesian face dezvăluiri tulburătoare, la 20 de ani de la momentul care a cutremurat întreaga Românie. „A fost șocant!”, mărturisește el.
În acest interviu, realizat de Oana Zvobodă, din seria „ALTCEVA CÂNDVA”, Ovidiu Ohanesian aduce în lumina reflectoarelor detalii care au rămas necunoscute publicului larg, precum rolul lui Traian Băsescu și al lui Omar Hayssam în salvarea jurnaliștilor.
EPISODUL COMPLET POATE FI URMĂRIT: CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE. ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletul.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨