Mihaela Prigoana dezvaluie ultimele momente impreuna cu Silviu si cum a facut fata pierderii

Pe data de 12 noiembrie 2024, lumea afacerilor din România a fost zguduită de vestea trecerii în neființă a lui Silviu Prigoană, cunoscut antreprenor. Prigoană, în vârstă de doar 60 de ani, a murit în urma unui infarct suferit în timp ce se afla într-un restaurant din Brașov. Evenimentul tragic a venit pe neașteptate, într-un moment care trebuia să fie unul de bucurie, cu planuri pentru celebrarea Zilei Naționale alături de cei dragi.

Declarațiile Mihaelei Prigoană

Mihaela Prigoană, sotia lui Silviu Prigoană, a vorbit public despre impactul devastator al pierderii soțului ei. Ea a mărturisit că cei zece ani petrecuți împreună au fost marcați de iubire profundă și respect reciproc. Mihaela a descris momentul în care a aflat de moartea lui ca fiind extrem de dureros, mai ales că se aflau la doar câteva ore distanță de o întâlnire de familie programată.

L-a descris pe Silviu ca fiind nu doar partenerul ei de viață, ci și cel mai bun prieten și o figură paternă pentru ea. De asemenea, a subliniat că el a fost echilibrul și sprijinul ei, iar plecarea lui a provocat o ruptură profundă în interiorul său.

„Am trăit alături de Silviu zece ani de zile. Pentru mine a fost bărbatul pe care l-am iubit cu tot sufletul și pe care l-am respectat cu toată ființa mea. Toată relația noastră a fost bazată pe iubire și respect reciproc. Pentru mine și pentru familia mea, el a fost stâlpul nostru. A fost un om deosebit, care nu a cerut niciodată mai mult decât dragoste, liniște și loialitate.

Suferința și pierderea

În perioada de după deces, Mihaela a trecut prin luni de suferință intensă și că golul lăsat în viața ei este de neînlocuit. Mihaela a menționat că a urmat toate ritualurile și tradițiile religioase pentru odihna sufletului lui și că se roagă constant pentru el. A vorbit și despre experiența de a-l visa după moarte, considerând că sufletul lui este încă alături de ea și că îi simte prezența.

„Am făcut tot ce se face în tradiția noastră: pomana, slujbele… Mă rog mereu pentru sufletul lui și îl port în minte și în inimă ca pe un om deosebit. Nu am să-l uit niciodată. Primele șase săptămâni nu l-am visat deloc, deși m-am rugat mult să vină la mine. Îmi era dor de el. Dar apoi, într-o noapte, l-am visat. A fost atât de real, ca și cum era lângă mine. Sunt sigură că vine la mine, că sufletul lui nu a murit. Încă e cu mine. Îl simt.”