Metoda eficienta de a scapa de kilogramele in plus, dezvaluita de medicul Mihaela Bilic

Data actualizării: 25 mai 2025

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a transmis recent un mesaj important pentru toți cei care își doresc să adopte un stil de viață echilibrat și să scapă de kilogramele în plus. Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști, a discutat despre grăsimea din organism, care poate fi de două feluri și a explicat care este cea mai bună metodă pentru a scăpa de obezitate.

Tipuri de grăsime și rolul lor

„Doctorul de bine” de la Pro TV a precizat că există două tipuri de grăsime, albă și brună, cu structură și funcții diferite. Grăsimea albă este compusă din celule specializate numite adipocite, rolul lor fiind de a transforma caloriile provenite din mâncare în grăsime de rezervă. Grăsimea brună, pe de altă parte, este compusă tot din adipocite, însă rolul lor este de a produce căldură, protejând organismul de frig, fiind mai bine vascularizată și având o activitate metabolică intensă față de grăsimea albă.

„Grăsimea albă stochează energia și predispune la obezitate, în timp ce grăsimea brună eliberează energia și ajută la slăbit.”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Cum scăpăm de kilogramele în plus?

Medicul a explicat și care este cea mai bună metodă de a scăpa de kilogramele în plus. Potrivit ei, soluția este sportul. Mihaela Bilic a menționat că sportul este cea mai bună metodă prin care limităm dezvoltarea de țesut adipos alb, iar expunerea la frig produce o activare a adipocitelor brune. Mișcarea în aer liber, mai ales când e răcoare afară, chiar ajută la slăbit.


„Cum facem să limităm producția de grăsime albă și să o creștem pe cea de grăsime brună? Din păcate, nu depinde de voința noastră, diferențierea celulelor adipoase este determinată genetic. De reținut că țesutul adipos brun e mai bine reprezentat la tineri față de adulți și la bărbați față de femei. Țesut adipos brun au cei care trăiesc în condiții de frig și persoanele care practică o activitate fizică regulată. O soluție pentru tratamentul obezității ar fi stimularea adipocitelor brune, accelerarea metabolismului și creșterea arderilor prin termogeneză.”, a mai transmis vedeta Pro TV.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨