Trupul neinsufletit al Teodorei Marcu a ajuns la capela din Cosmopolis

Data actualizării: 8 iulie 2025

Durerea este copleșitoare la capela din Cosmopolis, acolo unde a fost adus trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu, tânăra de doar 23 de ani, ucisă cu sânge rece de fostul iubit. Familia și apropiații sunt devastați de tragedia care a zguduit o întreagă comunitate. Teodora Marcu a fost victima unei crime cumplite petrecute în plină stradă, în data de 31 mai 2025. Tânăra se afla alături de fetița ei în vârstă de doar 3 ani, când fostul partener, Robert Lupu, a deschis focul asupra ei.

Trupul Teodorei, ridicat de la IML

După finalizarea procedurilor medico-legale, trupul Teodorei a fost ridicat de la Institutul Național de Medicină Legală din București. Sicriul a fost transportat la capela din Cosmopolis, unde va avea loc priveghiul, și unde prietenii, vecinii și cunoscuții pot veni să-i aducă un ultim omagiu.

Comunitatea, în doliu

Locul s-a umplut de flori, lumânări și lacrimi, iar comunitatea din Cosmopolis a răspuns în număr mare chemării de a fi alături de familia îndurerată. Potrivit anunțului făcut de administrația cartierului rezidențial, slujba de priveghi va avea loc în această seară, luni, 2 iunie 2025, la ora 19:00, în biserica din Cosmopolis. Înmormântarea va avea loc joi, 5 iunie 2025, la ora 12:00, în satul natal al Marianei, Helegiu, comuna Deleni, unde trupul ei va fi depus marți.


„Hristos S-a Înălțat! Cu profundă tristețe vă aducem la cunoștință că mâine, luni, 2 iunie 2025, trupul neînsuflețit al tinerei Marcu Mariana Teodora, care ne-a părăsit în urma tragicului eveniment din 31 mai 2025, va fi depus la biserica din Cosmopolis. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu și o rugăciune sunt așteptați la ora 19:00, când se va săvârși slujba de priveghi înainte de plecarea către locurile natale.

Crima a readus în atenție drama tăcută a violenței domestice. Teodora Marcu fusese, potrivit unor surse apropiate familiei, victima unei relații tensionate cu fostul partener. Robert Lupu, cunoscut pentru comportamentele sale posesive, ar fi amenințat-o de mai multe ori. Deși detaliile anchetei sunt încă în curs, faptele rămân cutremurătoare: o tânără mamă a fost ucisă fără milă, în fața propriului copil. Comunitatea din Cosmopolis, dar și internauții din toată țara, continuă să transmită mesaje de condoleanțe și solidaritate față de familia distrusă de durere. Teodora Marcu rămâne în memoria tuturor ca o tânără mamă, plină de viață, cu un destin frânt prea devreme.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨