Dezvăluiri șocante despre uciderea interlopului Florin Buză: Soția acestuia susține că a fost o capcană

Data actualizării: 5 august 2025

La aproape un an și jumătate de la moartea interlopului Florin Tamba, cunoscut sub numele de Florin Buză, soția acestuia, Mihaela Vasiliu, face mărturii șocante despre noaptea în care a fost ucis tatăl copiilor săi. Potrivit declarațiilor sale, Florin ar fi fost atras într-o capcană mortală.

Detalii cutremurătoare ale crimei

În octombrie 2023, Florin Buză a fost măcelărit într-o răfuială cu o familie de romi comercianți de aur. În acea noapte, soția interlopului era plecată din țară cu fiul lor, care suferă de o boală gravă și urma un tratament în străinătate. Pe parcursul zilei, a vorbit de mai multe ori cu soțul său și știa că acesta face un grătar împreună cu niște apropiați.

„Pe la 10 si ceva seara s-a declanșat alarma, când am deschis camerele, am văzut că la mine în curte era muzică și mare hărmălaie. Erau niște oameni pe care nu îi cunoșteam”, povestește femeia.

Conform spuselor Mihaelei, moartea soțului ei a fost premeditată, iar Florin ar fi fost trădat chiar de un apropiat. Ea este convinsă că uciderea soțului său a fost premeditată.


„Când am vorbit cu el, mi-a zis că a adus cumătrul un vin bun și a băut doar un pahar. La expertiza medico-legală a ieșit că era de comă alcoolică. Nu ai cum din vin, în două ore, să intri în comă alcoolică. Au găsit în corpul lui și substanțe necunoscute. Cred că i-au băgat ceva în băutură, să-l turbeze”, mai spune femeia.

Clanul Feraru, în conflict cu Florin Buză

Florin Buză și clanul Feraru erau în conflict de aproximativ 7 ani. La acea vreme, șoferul lui Florin a fost pălmuit de unul din frații Feraru în timp ce se afla la masă cu șeful său. Florin a intervenit ca să aplaneze conflictul, dar asta a dus la o dușmănie pe viață cu membrii clanului Feraru.

Florin Tamba a lăsat în urma sa trei copii, dintre care un băiat bolnav care are nevoie de îngrijiri speciale. Clanul Feraru și-a construit un nume în lumea interlopă din Bacău și a fost asociat cu tentative de omor, trafic de droguri și vătămări corporale.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨