Dezvăluire incredibilă: Conținutul testamentului lăsat de Robert, ucigașul Teodorei Marcu

Teodora Marcu, cunoscută publicului din emisiunea „Insula Iubirii”, a fost împușcată mortal de fostul ei iubit, Robert Lupu, în seara de sâmbătă, 1 iunie, chiar în fața locuinței sale din complexul Cosmopolis, lângă București.
Avea doar 23 de ani și era însărcinată în patru luni. În acea seară, atacatorul a tras de patru ori în abdomenul femeii. La câteva ore după crimă, Robert Lupu, în vârstă de 49 de ani, s-a sinucis după ce a fost încolțit de polițiști și a deschis focul asupra lor.
Conținutul bizar al jurnalului lăsat de Robert Lupu iese la iveală
Robert Lupu publica constant pe rețelele sociale mesaje despre „filosofie”, misoginie și relații, asumându-și o identitate de „mascul alfa” sub pseudonimul „Wolf”. În realitate, își fotografia notițele scrise de mână și le urca pe Facebook. Una dintre cele mai tulburătoare postări a fost publicată cu cinci zile înainte de crimă.
„unele femei cred că prin nașterea unui copil, doi, trei, etc. se spală de păcatele comise”
continuând cu ideea:
„Situația e fix a unui cazier: pedeapsa se poate ispăși, dar fapta rămâne. Și vorbește tăcut”
Un al doilea mesaj, scris în același ton ostil față de femei, spunea:
„Majoritatea femeilor susțin că își doresc un copil cu tine din dragoste nemărginită. Dar de crescut copilul, tu trebuie să te angajezi obligat pe marginea financiară. Nu contează că nu ești pregătit, îți induce ideea forțat în numele iubirii. Acest lucru e maxim de pervers”
Într-un al treilea text, Robert Lupu aborda într-o manieră sarcastică tema manipulării într-o relație:
„Dacă femeii îi reușește manevrarea bărbatului, atunci cică ea e deșteaptă. Atunci când nu poți fi manipulat, atunci ești tu un prost. Cu toate astea, când își găsesc unul pe placul lor, îl intitulează: Prostul meu. În aceste condiții, când e bărbatul prost? (Întreb și eu pentru un prieten)”
Reacțiile nu au întârziat, mai ales după ce s-a aflat că aceste texte au fost scrise înaintea unei fapte de o cruzime extremă. Robert Lupu și Teodora Marcu au avut o relație în trecut, înainte ca ea să se logodească cu Alex Marcu, cu care a participat în sezonul 6 al emisiunii „Insula Iubirii”. Ambii erau originari din județul Bacău.
În momentul atacului, Teodora Marcu se afla în fața blocului, iar Robert Lupu a venit pregătit. Potrivit informațiilor, el a tras de patru ori direct în abdomenul femeii. Faptul că a ales această zonă a corpului, în condițiile în care Teodora era însărcinată, ridică semne clare despre intenția de a viza copilul.
După atac, Lupu a fugit și a fost căutat de poliție câteva ore. În momentul în care a fost localizat și încercuit, el a deschis focul asupra forțelor de ordine, apoi s-a sinucis.
Ancheta a scos la iveală faptul că Robert Lupu avea un comportament obsesiv față de fosta sa iubită. Potrivit celor apropiați, el nu a acceptat despărțirea și nici faptul că Teodora urma să devină mamă alături de un alt bărbat.
Jurnalul său, care a fost publicat parțial și de Fanatik, conține mesaje scrise de mână, fotografiate și postate pe contul său de Facebook, cu un mesaj direct și plin de resentiment.
Toate aceste texte au fost scrise pe 26 mai, cu exact cinci zile înainte de crimă. Contextul în care au fost făcute publice întărește ideea că autorul le-a lăsat drept o formă de „testament” sau justificare.
Tonul și conținutul acestora relevă o gândire închisă, marcată de ură față de femei și de o viziune victimizantă.
Robert Lupu locuia în București, dar era originar din Bacău, la fel ca Teodora. Cei doi au avut o relație în trecut, dar s-au despărțit înainte ca tânăra să se logodească cu Alex Marcu.
Relația dintre Teodora și actualul ei logodnic era una publică, cunoscută în mediul online și televiziune, iar acest lucru pare să fi declanșat furia lui Robert.
Acum, la doar câteva zile după tragedie, ancheta continuă, iar mesajele publicate de Robert sunt analizate de anchetatori ca parte din contextul crimei.
Mulți dintre cei care l-au cunoscut spun că „părea liniștit, dar era mereu foarte calculat și rece”, un comportament care, în lumina faptelor, capătă o altă însemnătate.
Potrivit publicației Fanatik, mesajele și jurnalul lui Robert Lupu sunt deja parte din dosarul deschis în urma uciderii Teodorei Marcu.
Autoritățile analizează acum dacă există și alte dovezi sau planuri scrise care ar putea arăta cu cât timp înainte și-a pregătit fapta.
În același timp, familia Teodorei și cei apropiați sunt în stare de șoc, fără să își poată explica gestul extrem care a dus la pierderea unei vieți tinere, dar și a unui copil nenăscut.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨