Avertisment oficial: De ce nu este sigur să consumi ouă de la găinile crescute în gospodărie

Locuitorii din Olanda sunt îndrumați de autoritățile de sănătate să nu mai mănânce ouă de la găinile din propria curte, după ce analizele de laborator au arătat prezența unor cantități periculoase de PFAS în acestea.
Potrivit datelor prezentate de Institutul Național pentru Sănătate Publică și Mediu (RIVM), ouăle produse acasă pot conține substanțe toxice care pot dăuna grav sănătății. Institutul atrage atenția că, pe lângă alte surse de contaminare, precum apa de la robinet sau mâncarea procesată, aceste ouă ar putea crește suplimentar nivelul de expunere la PFAS.
O problemă ascunsă în pământ: solul contaminat și viermii care hrănesc găinile
Reprezentanții RIVM au explicat că această contaminare provine, cel mai probabil, din solul încărcat cu PFAS, pe care îl scurmă găinile și din care își procură hrana, în special râme.
„Populația olandeză este deja expusă la PFAS din surse multiple. Consumul de ouă din propria gospodărie poate adăuga o expunere suplimentară, care poate fi evitată,”
Analizele s-au făcut în 60 de locații din țară, iar rezultatele au arătat constant depășiri ale limitelor considerate sigure.
PFAS, adică „substanțe per- și polifluoroalchilice”, sunt chimicale sintetice folosite la scară largă, de la ambalaje rezistente la grăsimi până la haine impermeabile sau spume pentru pompieri. Sunt cunoscute drept „chimicale eterne” deoarece nu se descompun în mediul natural și pot rămâne în corpul uman foarte mult timp. Cercetările medicale le-au legat de dereglări hormonale, slăbirea sistemului imunitar și chiar cancer.
Situația este cu atât mai sensibilă cu cât mulți oameni considerau ouăle de curte mai „sănătoase” și naturale. Cu toate acestea, autoritățile subliniază că ouăle din magazine și din piețele autorizate rămân sigure, fiind produse în ferme controlate și testate conform reglementărilor europene privind siguranța alimentară.
În urma acestor descoperiri, autoritățile olandeze au lansat o campanie de informare pentru populație, recomandând cetățenilor să fie precauți în consumul de produse provenite din gospodăria proprie, în special în zonele unde solul ar putea fi contaminat. RIVM a precizat că oamenii trebuie să fie conștienți de sursele multiple de contact cu PFAS și că evitarea ouălor de curte poate reduce riscul.
În zonele analizate, mai ales lângă vechi zone industriale sau baze unde s-au folosit spume de stingere a incendiilor, concentrațiile de PFAS în sol au depășit limitele admise. Găinile care trăiesc liber în astfel de locuri sunt cele mai expuse, deoarece se hrănesc din pământul contaminat, transmițând substanțele periculoase în ouăle pe care le fac.
O atenție specială este acordată copiilor, considerați mai vulnerabili la efectele acestor chimicale. Autoritățile au subliniat că expunerea la PFAS în copilărie poate afecta dezvoltarea, poate provoca probleme de sănătate pe termen lung și poate influența negativ sistemul imunitar.
În paralel, ouăle din comerț sunt monitorizate constant pentru a respecta normele europene. Acestea provin de la ferme care urmează reguli stricte privind hrănirea animalelor și calitatea mediului în care sunt crescute, motiv pentru care specialiștii susțin că pot fi consumate fără riscuri.
Această situație a stârnit discuții în Uniunea Europeană privind reglementările PFAS. Deși aceste substanțe sunt deja parțial restricționate, presiunea publică și datele recente din Olanda alimentează ideea adoptării unor măsuri mai stricte la nivel european. Până la decizii concrete, autoritățile cer locuitorilor să își revizuiască obiceiurile alimentare și să evite consumul de ouă din surse necontrolate.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨