Succesul neașteptat al filmului Sirenele 2: Insula misterioasă produs de Andra și Răzvan Gogan

Data actualizării: 15 iulie 2025

Lumea cinematografiei românești este în plină efervescență, odată cu lansarea celei de-a doua părți a trilogiei Sirenele, produsă de către Andra și fratele ei, Răzvan Gogan. Această producție autohtonă a reușit să cucerească inimile copiilor din întreaga țară, debutând direct pe primul loc în box office-ul românesc.

Reacția entuziastă a publicului

Publicul a reacționat cu entuziasm la lansarea filmului, iar echipa de producție a declarat că atmosfera din săli a fost de-a dreptul emoționantă. Andra Gogan și fratele său, Răzvan, au produs împreună acest film și s-au implicat peste măsură pentru ca rezultatul să fie conform așteptărilor copiilor.

„Suntem foarte fericiți că filmul a ajuns în cinematografe și că oamenii reacționează atât de frumos. Se aplaudă în mijlocul filmului, copiii cântă la final, părinții sunt implicați… e ceva ce nu am mai trăit până acum”

, a declarat Andra Gogan.


Apariții internaționale în film

Pe lângă Andra și ceilalți actori români cunoscuți, filmul aduce pe ecran și câteva apariții internaționale. După Bart Johnson, în această parte pot fi văzuți într-un cadru special Leonardo Cecchi și Javi Luna, cunoscut din serialul Violetta.„Am vrut ca aceste apariții să rămână o surpriză pentru public. Cei care vin la film vor avea parte de o experiență neașteptată”, spune Răzvan Gogan, regizorul filmului. Producția Sirenele 2 s-a remarcat și prin volumul impresionant de muncă din spatele efectelor vizuale. Doar pentru efectele speciale s-a lucrat timp de un an, iar realizatorii spun că o singură „bulă de apă” a necesitat o săptămână de post-producție și costuri de ordinul miilor de euro. Filmările din Grecia au venit și cu provocări neașteptate, însă cei doi frați le-au făcut față cu brio. „Trilogia Sirenele e un vis împlinit pentru mine și Răzvan. Lucrăm la proiect de patru ani și e emoționant să vedem cum oamenii intră cu bucurie în această lume. Am visat la un astfel de film încă de când eram mică, iar acum să-l vedem pe marele ecran, cu sălile pline, e ceva ce nu se compară cu nimic”, spune Andra Gogan.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨