Ultimul drum al lui Mihai Leu: Lupta cu boala și îngrijirea medicului Irinel Popescu

Data actualizării: 8 septembrie 2025

Mihai Leu, fostul campion mondial la box, a pierdut lupta cu cancerul la vârsta de 56 de ani, după o bătălie de 10 ani cu această boală nemiloasă. Trupul său a cedat în noaptea de marți spre miercuri (1-2 iulie), la Institutul Fundeni din Capitală.

Ultima luptă a campionului

În ciuda eforturilor depuse de Prof. Dr. Irinel Popescu, medicul care l-a supravegheat în tot acest timp, starea de sănătate a sportivului s-a deteriorat brusc. În luna mai, Mihai Leu a fost operat ultima dată la Fundeni, iar medicul i-a recomandat să rămână în București și să renunțe la gândul de a se întoarce la Hunedoara, orașul său natal.

Mihai Leu a fost permanent sedat și în aceste condiții în final a cedat și inima. Am fost impresionat de-a lungul acestor 11 ani de tăria de caracter și de stoicismul cu care a suportat toate prin care a trecut – Prof. Dr. Irinel Popescu

În urmă cu două săptămâni, Mihai Leu și-a rugat un prieten să îl ducă la Hunedoara. Imediat ce a ajuns în orașul său natal, a suferit o hemoragie puternică, în urma căreia a ajuns din nou la spitalul Fundeni.


Ultimul mesaj al medicului

Prof. Dr. Irinel Popescu a fost cel care a făcut anunțul decesului. „Cu profund regret anunțăm decesul domnului Mihai Leu. A fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnică pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie. În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23.00, Mihai Leu a decedat.” a declarat medicul.

Detalii despre înmormântarea lui Mihai Leu vor fi anunțate în următoarele zile. Familia a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨