Barack Obama vorbeste despre zvonurile unui divort in podcastul sotiei sale

Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, a abordat cu umor zvonurile privind divorțul de Michelle în podcastul acesteia. Devenit o prezență discretă în viața publică după încheierea celor două mandate consecutive de președinte, Obama a acceptat invitația lansată de soția sa de a participa la podcastul moderat de aceasta.
Discutii despre divort
În vârstă de 63 de ani, fostul lider de la Casa Albă a abordat inclusiv subiecte sensibile, precum presupusul divorț discutat în presa internațională.
„Dacă ne luăm după zvonuri, nu mai suntem împreună. Acum se pare că m-a primit înapoi. Atunci când nu apărem public, lumea crede că suntem divorțați”
, a transmis Barack.
Invitat special
„Astăzi voi avea un invitat foarte special. Fără prea multe introduceri, vi-l prezint pe Barack Obama”, a început Michelle emisiunea. Deși exprimarea soției a fost laconică, Barack a replicat cu umor introducerea sa în podcast.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨