Dragos Bucur si Dana Nalbaru, viata la tara, departe de agitatia orasului. Dragos manevreaza utilaje grele

Data actualizării: 2 aprilie 2025

Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au ales să trăiască în mediul rural, departe de tumultul Capitalei. Ei apreciază traiul liniștit și afirmă că sunt mult mai fericiți și liniștiți de când locuiesc la țară. Cu venirea primăverii, Dragoș Bucur s-a apucat de treabă în curte, surprinzându-și urmăritorii din mediul online cu abilitatea sa de a manevra un utilaj de proporții.

Un nou capitol

Acum doi ani, Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au luat o decizie care a surprins pe mulți. Au renunțat la viața agitată din oraș și s-au mutat la țară, într-un colț liniștit din satul Moșeni – Greci. Au cumpărat o casă cu livadă, și-au suflecat mânecile și au început un nou capitol, departe de vacarmul Capitalei. De atunci, viața lor s-a transformat complet, iar cei doi își povestesc aventurile rurale în mediul online.

Primavara la tara

Dragoș Bucur a început munca de primăvară la țară. Actorul se ocupă îndeaproape de livada pe care o are și recent le-a arătat și fanilor din mediul online cu ce se îndeletnicește. Unii dintre pomii pe care îi are s-au uscat, așa că soțul Danei Nălbaru a trebuit să îi elimine și să planteze alții în loc. Pentru a scoate copacii din pământ, Dragoș Bucur a folosit un buldozer. Fanii acestuia din mediul online au fost surprinși să vadă cât de bine știe actorul să mânuiască mașinăria.


„A trebuit să tai câțiva pomi foarte, foarte bolnavi și am cumpărat în schimb alții pe care o să îi plantez. Trebuie să scot câteva rădăcini și din fericire am buldozer”, a spus Dragoș Bucur, în mediul online.

În timp ce Dragoș Bucur își face treaba în livadă, recent, Dana Nălbaru a fost nevoită să părăsească liniștea casei de la țară și să revină în Capitală, pentru scurt timp. După ce a fost nevoită să suporte vacarmul din București, soția lui Dragoș Bucur a realizat, din nou, cât de bună a fost decizia de a renunța la viața de la oraș pentru cea de la țară.

„Am fost în București. Abia aștept să ajung la țară. O zi în haosul acela e mai mult decât suficient pentru a realiza cât de bună a fost alegerea mutării aproape de natură. Nu, nu avem tot timpul din lume, deși asta sună bine în cântec. Cât avem, însă, hai să fie cu real folos pentru suflet”, a mărturisit recent Dana Nălbaru.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨