Tradiții și obiceiuri înainte de Florii pentru atragerea norocului și prosperității

Data actualizării: 30 iulie 2025

În preajma sărbătorilor pascale, când Paștele se apropie cu pași repezi, este esențial să ne pregătim atât fizic, cât și spiritual. În această perioadă, există multe tradiții și obiceiuri care, dacă sunt respectate de credincioși, pot atrage sănătate, noroc, dar și prosperitate. Un moment important al acestei perioade este Sâmbăta lui Lazăr, o zi cu o mare semnificație în calendarul ortodox, încărcată de tradiții care ne îmbogățesc atât viața spirituală, cât și cea materială.

Minunea învierii lui Lazăr: o sărbătoare cu semnificație profundă

Această sărbătoare comemorează minunea învierii lui Lazăr, prietenul lui Iisus, care a fost readus la viață la patru zile de la moartea sa. Marchează începutul pregătirilor pentru Săptămâna Mare, când creștinii așteaptă celebrarea Învierii. Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de Sâmbăta lui Lazăr este „Lăzărița”, când fetele tinere, îmbrăcate în costume populare, merg din casă în casă și cântă colinde ritualice despre moartea și învierea lui Lazăr.

Acestea aduc daruri precum colaci, făină sau ouă, simboluri ale belșugului și al vieții noi. Acest obicei se întâlnește din ce în ce mai rar.

Obiceiuri de Sâmbăta lui Lazăr

Un alt obicei important din această zi este prepararea colacilor sau a turtei dulci în formă de spirală. Aceste delicatese sunt oferite în dar celor care nu mai sunt printre noi, pentru a le aduce liniștea sufletească. Tradiția spune că acest gest simbolizează atragerea sănătății și a prosperității. Cu atât mai mult, se crede că oamenii vor fi protejați de rău.


În Sâmbăta lui Lazăr se spune că este momentul ideal pentru a face curățenie generală în casă. Aerisirea camerelor și curățarea locuinței nu sunt doar acte de igienă, ci totodată și alungarea energiei negative și pregătirea spirituală pentru sărbătorile ce urmează. În acest fel, fiecare familie se pregătește pentru a primi cu bucurie și liniște spirituală sărbătorile pascale.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨