Irinel Columbeanu va petrece Paștele în azilul de bătrâni din Ghermănești
Înconjurat de prieteni și familie, Irinel Columbeanu a avut obiceiul de a petrece sărbătorile Pascale în lux. Anul acesta însă, situația este diferită. Fostul milionar de la Izvorani va rămâne în locul care i-a devenit casă de aproape 2 ani. Chiar dacă este departe de cei dragi, Irinel Columbeanu se bucură din plin de spiritul sărbătorii.
Paștele la azilul din Ghermănești
De aproape doi ani, Irinel Columbeanu locuiește la azilul de bătrâni din Ghermănești. În urma pierderii averii și a falimentului, fostul milionar a ajuns pe drumuri. Ion Cassian, un vechi prieten, a rămas alături de el și i-a oferit un acoperiș deasupra capului, fiind patronul azilului de seniori.
Deși noul stil de viață este total diferit de tot ceea ce a întâlnit până acum, Columbeanu se bucură de traiul modest pe care îl are acum. Cu ocazia sărbătorilor pascale, directorul căminului de seniori le-a pregătit tuturor un meniu festiv, cu preparate speciale: drob, cozonac, friptură și ouă roșii.
„Vor avea în meniu mâncare, ca acasă, drob, cozonac, friptură, ouă roșii. Nu le vor lipsi nimic. Va fi o mică petrecere, ca în fiecare an, pentru toți cei care locuiesc aici. Irinel Columbeanu este manierat, foarte citit și inteligent, ai ce vorbi cu el, ne face plăcere să-l mai invităm la noi la masă, la evenimentele din familie”
Adaptare la noul stil de viață
Irinel Columbeanu s-a adaptat rapid la noul stil de viață. Directorul azilului de seniori îi oferă tot sprijinul de care are nevoie. Fostul milionar de la Izvorani are o pensie de 2.000 de lei, bani care nu îi ajung pentru toate cheltuielile și taxa de cazare – care ajunge până la 4.500 de lei. Cu toate acestea, Ion Cassian a fost îngăduitor și a decis să completeze el suma de bani necesară.
„Se simte bine la noi, va sta aici cât va dori, chiar dacă din pensia lui, de 2.000 de lei, nu poate achita taxa de cazare, care ajunge și la peste 4.500 de lei. Irinel Columbeanu a rămas fără avere, așa a fost să fie. La noi a venit cu câteva valize cu haine și cu alte lucruri de valoare. Pe unele le ține în cameră, iar pe altele le-am depozitat, la cererea lui”, a adăugat Ion Cassian.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨