Cântărețul Babasha a devenit tată pentru prima dată și a dezvăluit numele ales pentru fiul său

Babasha, cunoscut pe numele său real ca Vlad Babașa, a devenit recent tată pentru prima dată. Evenimentul fericit a avut loc în Săptămâna Mare, pe data de 16 aprilie 2025. Mălina, iubita artistului, a adus pe lume un băiețel mult așteptat și iubit.
Un nume neobișnuit pentru noul-născut
Perechea a dezvăluit cu mândrie numele ales pentru noul membru al familiei: Cairo. Numele, care este destul de neobișnuit pentru România, a atras atenția și a stârnit curiozitatea fanilor.
„Nu credeam vreodată că te-aș putea iubi atât de repede și atât de mult, Cairo. 16.042025 (Dumnezeu a ales să ni te trimită în săptămâna sfântă). Chiar dacă procesul nu a fost deloc unul ușor, pentru tine aș face ORICE! Te-am dorit și te-am așteptat, atât eu, cât și tatăl tău, mai mult ca orice altceva, și-ți promitem că poate nu vom fi părinții perfecți, dar fii sigur că vom încerca, în fiecare zi, pentru tot restul vieții noastre! Să nu uiți niciodată ce îți spune mama: TU ești cel mai puternic, cel mai curajos, cel mai frumos, cel mai deștept și nu va exista nimic pe care să nu-l poți face”, a scris Mălina pe o rețea de socializare.
Dragostea dintre Babasha și Mălina
Relația dintre Babasha și Mălina a început în iunie anul trecut, când s-au reîntâlnit la un concert Coldplay. Deși se cunoșteau de mult timp, scânteia dintre ei s-a aprins abia atunci. Câteva luni mai târziu, artistul și-a cerut iubita de soție pe scenă, moment care a culminat cu anunțul că vor deveni părinți pentru prima dată.
„A fost dragoste la a 18-a vedere. Pe Mălina o știu de foarte mult timp, e din Bacău și în prima mea piesă lansată, ea este protagonista. Este mai mare decât mine cu 2 ani și 11 luni. Când am lansat eu prima mea melodie, ceva foarte copilăresc, nici nu eram major, 16-17 ani, ea era deja la facultate în București. De atunci îmi plăcea de ea, ziceam că e o gagică șmecheră, dar nu mă bagă asta în seama, că-s puștan. Ne-am întâlnit la concert la Coldplay. Ea mă tot întreba: «Tu ce faci aici?». Și-i zic: «Uite, cant în seară asta». Și-mi zice: «da, bine, mah, hai spune-mi ce faci aici, îți place Coldplay?». Și i-a luat ceva până să înțeleagă sau să mă creadă că, într-adevăr, am să fac parte din acel concert”, a spus Babasha într-o discuție recentă.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨