Vot masiv in diaspora pentru Alegerile prezidentiale 2025

Alegerile prezidențiale 2025 au debutat cu un vot masiv în secțiile de vot din diaspora. Românii din străinătate s-au mobilizat într-un număr impresionant pentru a-și alege viitorul președinte. Primii cetățeni care și-au exprimat votul au fost cei care locuiesc în Noua Zeelandă, orașul Auckland.
Actualizări în timp real
Potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, 378.215 de români au votat la secțiile din străinătate. Aproximativ 250.000 de români au votat la secțiile din diaspora, la această oră, iar alte 4.106 au votat prin corespondență. Biroul Electoral Central a sesizat Poliția Română după ce mai multe buletine de vot au fost făcute publice.
Până sâmbătă, la ora 13:00, în secțiile de votare din străinătate au fost la urne 179.126 de români. Alte 4.106 persoane și-au exprimat votul prin corespondență, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Secțiile de votare în diaspora
Potrivit AEP, în diaspora au fost înființate 965 de secții de vot pentru cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului. Sâmbătă, 3 mai 2025, primii români care au mers la vot sunt cei care locuiesc în orașul Auckland, Noua Zeelandă.Secțiile de votare din diaspora au fost deschise vineri, 2 mai 2025. Până la ora 20:00, în străinătate, 95.759 de români și-au exprimat opțiunea de vot, dintre care 4.106 prin corespondență.
Votarea la primul tur al prezidențialelor se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, 2 mai 2025, sâmbătă, 3 mai și duminică, 4 mai 2025. Comparativ cu alegerile din 2024, anul acesta Guvernul a dispus modificarea programului de vot pentru ziua de duminică, 4 mai. Cele mai multe secții de votare sunt în Italia și Malta – 161, Spania – 147, Marea Britania – 108, Franța și Principatul Monaco – 69, Republica Moldova – 64, SUA – 50, Belgia – 29 și Țările de Jos – 23.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨