Emoții la Evaluarea Națională 2025 pentru elevii de clasa a IV-a

Data actualizării: 5 septembrie 2025

Este o zi importantă pentru elevii clasei a VI-a. Aceștia au susținut primul lor examen important. Emoțiile sunt la cote maxime, iar cei mici s-au prezentat în săli încă de la ora 8:30. Probele se vor desfășura pe tot parcursul săptămânii.

Calendarul complet al Evaluării Naționale

Luni, 20 mai 2025, a început Evaluarea Națională pentru elevii clasei a IV-a cu examenul la Limba și literatura română. Copiii mai au de susținut proba la Matematică şi ştiinţe ale naturii, iar unii dintre ei vor avea și un test la Limbă şi comunicare – Limba maternă.

A fost o zi plină de emoții pentru elevii clasei a IV-a! Școlarii s-au prezentat încă de la primele ore ale dimineții în sălile de examen pentru a susține proba la Limba și literatura română.

După ce au fost așezați în bănci, elevilor li s-au distribuit foile de examen. Mai apoi, administratorul de test a citit un scenariu, adaptând spaţiile punctate în funcţie de caracteristicile fiecărei evaluări naţionale, conform Metodologiei.


Scenariul citit de administratorul de test

„Bună ziua! Astăzi veți participa la Evaluarea Națională la finalul clasei a… care urmăreşte să vadă cât de bine puteți să răspundeți unor întrebări, exerciții şi probleme care reflectă nu numai pregătirea voastră, ci şi dorința de a le rezolva. Este foarte important să rezolvați cât de bine puteți fiecare test. Vă rog să citiți cu atenție fiecare întrebare, problemă sau exercițiu din test înainte de a răspunde. Pentru fiecare întrebare, problemă sau exercițiu se precizează foarte clar ce trebuie să faceți: să scrieți un ‘X’ în căsuța corespunzătoare răspunsului vostru, să încercuiți răspunsul considerat corect, să scrieți în casetă, să rezolvați exercițiul sau problema în spațiul prevăzut sau să scrieți răspunsul pe rândurile marcate. Puteți folosi stiloul, pixul, creionul, echerul, raportorul sau rigla. Vă rog să începeți şi să completați datele cerute, de pe prima pagină a testului. Ați terminat? Din momentul în care începeți să lucrați efectiv, aveți… de minute la dispoziție pentru rezolvarea testului. Vă doresc succes!”, este scenariul citit de administratorul de test.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨