Bea Ernman iese din umbra surorii sale Greta Thunberg si isi urmeaza visul in muzica

Greta Thunberg este deja un nume cunoscut în întreaga lume. Activista pentru mediu a reușit să atragă atenția globală în ultimii ani. Însă, în umbra acestei notorietăți, o altă Thunberg s-a ridicat – și nu oricum. Bea, sora mai mică a Gretei, a pășit curajos în lumina reflectoarelor, alegând o cale complet diferită.
Bea a ales să-și urmeze visul în muzică
Bea a ales să-și urmeze visul în muzică și a trecut prin transformări care au uimit internetul. A suferit în tăcere din cauza celebrității surorii sale, dar acum își scrie propria poveste – una care nu se mai ascunde în umbră.
„Cea care suferă este sora mea. Ea este cea care duce greul, în timp ce eu călătoresc și nu am o viață de zi cu zi”, spunea atunci activista Greta Thunberg.
Transformare radicală
Recent, tânăra artistă a postat pe Instagram un clip care o prezintă într-o nouă lumină. Aceasta apare îmbrăcată în corset și ciorapi din plasă roșii, executând o coregrafie îndrăzneață, inclusiv un șpagat perfect. Atitudinea ei este clară: nu îi mai pasă dacă e iubită sau criticată, atâta timp cât stârnește o reacție. „Nu contează dacă lumea îmi iubește arta sau o urăște. Important e să simtă ceva. Nu milă. Dragoste sau ură. Asta înseamnă să fii artist”, a scris Bea pe Instagram.
Într-un contrast care pare desprins dintr-un scenariu de film, chiar în momentul în care Bea publica videoclipul său provocator pe Instagram, Greta era reținută de autoritățile israeliene. Activista participa la „Freedom Flotilla” – o misiune umanitară ce încerca să aducă ajutoare simbolice în Gaza, zonă grav afectată de conflictul israeliano-palestinian.
În ultima sa postare din mediul online, Bea a criticat deschis industria artistică din Suedia, acuzând lipsa de sprijin pentru tinerele artiste. „În special dacă este fată, cu potențial”, a scris ea într-un story, evidențiind lupta tinerilor creatori cu un sistem lipsit de înțelegere.
Cu sau fără legătura de sânge cu Greta, Bea pare pregătită să-și creeze un drum propriu. Un drum mai colorat, mai îndrăzneț și cu multă personalitate. Din umbră este acum în centrul scenei – și nu pare deloc dispusă să se întoarcă înapoi.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨