Nunta spectaculoasa a lui Florinel Coman si Ioana Timofeciuc umbrita de zvonuri

După doi ani de la căsătoria civilă, Florinel Coman și Ioana Timofeciuc și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Nunta a fost un eveniment grandios, însă la scurt timp au apărut primele zvonuri care au încercat să destabilizeze armonia din cuplu. Femeia care împarte viața cu fotbalistul a fost pusă în discuție de către cei care au încercat să scoată la lumină detalii din trecutul ei.
Florinel Coman și Ioana Timofeciuc, cununie religioasă
Cununia religioasă a avut loc la Constanța, în Catedrala Sfinții Petru și Pavel, iar slujba a fost oficiată de IPS Teodosie. Cei doi erau logodiți de doi ani și au împreună o fetiță, pe nume Ingrid. Florinel Coman și Ioana s-au căsătorit într-o zi de joi. Evenimentul a adunat nume importante din sport – mulți dintre colegii săi de la naționala de fotbal a României, politică și showbiz. Printre invitați s-au numărat Gigi Becali Darius Olaru, Nicolae Stanciu, Vlad Chiricheș, Florin Tănase, Denis Drăguș, Radu Drăgușin, Denis Alibec, Olimpiu Moruțan, Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă.
„Sincer, nu mă așteptam să fie atât de greu pentru mine. Aseară m-au copleșit toate emoțiile. Am dormit câteva ore pentru că mă tot gândeam la această zi. Când am intrat în biserică am fost copleșit de emoții. Aici e altceva, acolo (n.r. – pe teren) suntem obișnuiți, aici te încearcă emoțiile, mai ales este gândul că, până la urmă, te însori. Sunt foarte fericit, Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la biserică alături de noi. Înseamnă foarte mult pentru noi. Să ne distrăm la petrecere!”, a declarat Florinel Coman imediat la ieșirea din biserică.
Zvonuri și acuzații în mediul online
În mediul online, imaginile de la nunta celor doi s-au răspândit rapid. În timp ce unii utilizatori de social media i-au urat de bine celor doi tineri, alții au avut grijă să arunce cu ”noroi”. Un urmăritor a făcut referire la niște poze ”deocheate” cu Ioana, imagini care ar fi fost făcute publice pe Telegram. Soția lui Florinel Coman nu a răbdat prea mult și i-a răspuns utilizatorului că așteaptă cu nerăbdare să îi trimită pozele cu pricina. Deranjată de atitudinea și superficializate anumitor utilizatori de pe social media, Ioana și-a spus oful într-un mesaj plin de înțelepciune. „Comentariul ăsta este exemplul perfect al superficialității care definește, din păcate, o mare parte din oamenii care folosesc TikTok și nu numai. Știu, e greu de crezut că am avut doar două relații în viața mea, iar cea de-a doua s-a transformat în căsnicie. Și poate e și mai greu de înțeles și de acceptat că o fată poate fi și frumoasă, și deșteaptă, este cumva o convingere transmisă din generație și generație: dacă arată bine, sigur nu are și profunzime. Dar asta spune mai multe despre ochiul care privește, decât despre femeia care este privită. Pentru asta e nevoie de un alt nivel de percepție”, a scris Ioana Coman, pe Instagram.
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨