Mihai Leu, un erou al sportului românesc, lasă în urmă o avere impresionantă

Data actualizării: 14 iulie 2025

Mihai Leu, un nume emblematic al sportului românesc a decedat la vârsta de 56 de ani, lăsând în urmă o averă impresionantă și o carieră plină de performanțe. Originar din Hunedoara, Mihai Leu și-a construit întreaga carieră prin muncă, seriozitate și disciplină.

Performanțe sportive unice

A debutat în box în adolescență, iar în 1997 a atins apogeul carierei sale sportive: titlul mondial WBO la categoria semimijlocie. A fost o performanță unică pentru România la acea vreme. Retras din box din cauza unei accidentări, Leu nu a renunțat la spiritul competițional și a ales motorsportul. Într-un interval relativ scurt, a reușit să se impună și aici, cucerind în 2003 titlul de campion național la raliuri.

Investiții imobiliare profitabile

Mihai Leu a reușit să-și construiască o situație materială solidă, bazată pe investiții imobiliare. Fostul campion a deținut mai multe proprietăți în țară, dar și terenuri și spații comerciale care i-au asigurat un trai confortabil. Deși nu a afișat niciodată un stil de viață opulent, Leu a fost un om calculat în privința banilor. După dispariția sa, întreaga avere rămâne în grija soției sale, care i-a fost alături în toate etapele vieții.


„Să știți că problema financiară este cumva foarte dificil de discutat despre ea, fiindcă sunt oameni care sunt fericiți cu mai puțin, sunt oameni care oricât ar avea niciodată nu sunt mulțumiți. Eu dacă am, să zic, 10 lei în buzunar, sunt fericit, dacă am 100 sau 1000 mă simt la fel de bine și cu ăia“, a spus Mihai Leu.

Soția lui Mihai Leu va prelua responsabilitatea gestionării patrimoniului imobiliar, dar și a proiectelor în care Mihai Leu a fost implicat activ. În ciuda succesului financiar, Leu a subliniat în mai multe rânduri că banii nu sunt cea mai importantă componentă a vieții sale.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨