Accident devastator în Arad cu două decese și patru răniți, inclusiv doi copii

Data actualizării: 10 septembrie 2025

Un accident rutier de proporții a avut loc în județul Arad, duminică dimineață, soldându-se cu două persoane decedate și patru răniți, dintre care doi copii. Tragedia a avut loc pe drumul BN 7B, între localitățile Arad și Turnu, în jurul orei 11:00, când două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Impactul violent

Impactul dintre cele două vehicule a fost atât de puternic încât victimele au fost prinse în fiarele contorsionate ale mașinilor. A fost necesară intervenția unei autospeciale de descarcerare și a fost solicitat ajutorul unui elicopter SMURD.

Într-una dintre mașini se afla o întreagă familie: un bărbat de 46 de ani, o femeie de 38 de ani și două fetițe, de 9 și 12 ani. Toți cei patru membri ai familiei au fost transportați de urgență la spital. În cealaltă mașină se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, de aproximativ 60 de ani, care, din nefericire, și-au pierdut viața în urma impactului.


Intervenția salvatorilor

„Pe DN 7B, la kilometrul 4+500 de metri, între localitățile Arad și Turnu, s-a produs un accident rutier între două autoturisme. În urma accidentului, în care au fost implicate șase persoane, au rezultat șase victime, dintre care două încarcerate, aflate în stare de inconștiență. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestora din autoturism, însă, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat de medicul echipajului. Este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani,”

a transmis ISU Arad.

Traficul rutier a fost blocat în ambele direcții de mers timp de mai multe ore. Persoanele rănite au fost găsite conștiente și cooperante, iar în urma evaluării medicale, au fost transportate pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe monden.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨